Paşi prin Brasov şi Bucureşti

Publicat de AdinaA , duminică, 31 octombrie 2010 12:36




O săptămână petrecută la Braşov şi una la Bucureşti au înlocuit concediul pe care nu l-am avut anul acesta. Deşi nu au fost doar călătorii de plăcere si cursurile la care am fost erau destul de lungi, am reusit pe înserat sa colind totuşi prin oraş şi să simt astfel si pulsul unor oraşe mai bine văzute decât Aradul meu de adopţie. Despre Braşov auzisem doar lucruri bune ( oraş curat, civilizat ) spre deosebire de Bucureştiul despre care toţi concitadinii pe care eu îi cunosc spuneau doar lucruri nefavorabile. De asemenea Braşovul pentru mine era învăluit de o amintire frumoasă, doream să revăd o stradă, gara , Tâmpa, locuri peste care se aşternuseră 25 de ani spre deosebire de Bucureştiul care, datorită eşecului de la admiterea la facultate, încă mai face să mi se strâmgă stomacul.
De plăcut mi-au plăcut ambele oraşe dar doar in partea lor veche, cu plus pentru Bucureşti. Nu mi s-a părut deloc necivilizat, haotic. Are multe locuri frumoase, Lipscaniul te poartă îm timp, Cişmigiul pe care doar l-am dibuit la lumina felinarelor electrice avea un aer îngheţat, încremenit şi el în timp.

0 Response to "Paşi prin Brasov şi Bucureşti"

Trimiteți un comentariu